Biserica de Gheață de la Bâlea Lac a fost finalizată și va fi sfințită în 29 ianuarie

Biserica de Gheață de la Bâlea Lac a fost finalizată și va fi sfințită în 29 ianuarie

Reprezentantul firmei care deține Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, Arnold Klingeis, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că Biserica de Gheață a fost finalizată, fiind amplasată în imediata apropiere a hotelului.

„În cea mai mare parte biserica este gata, mai sunt necesare lucrări de finisaj. În principal, este vorba de câteva sculpturi care vor fi în cadrul bisericii”, a afirmat Arnold Klingeis.

Potrivit acestuia, deși obiectivul turistic este gata, nu va putea fi vizitat decât după slujba de sfințire, care va avea loc în 29 ianuarie.

„Se va organiza o slujbă ecumenică de sfințire a bisericii. Vor fi, ca în fiecare an, circa șase-șapte preoți de diferite confesiuni care vor participa la eveniment”, a spus Arnold Klingeis.

El a precizat că este al nouălea sezon consecutiv în care se construiește Biserica de Gheață de la Bâlea Lac, obiectiv în care au avut loc, în anii anteriori, mai multe cununii și botezuri.

De asemenea, este a zecea iarnă în care se construiește Hotelul de Gheață, obiectiv turistic care poate fi vizitat încă de la Crăciun.

Hotelul din acest sezon a fost organizat sub genericul „Horoscop”, cele douăsprezece camere purtând numele zodiilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Gestul complet ilegal în România. Ești condamnat pe loc la închisoare și îți pierzi drepturile
Vești teribile de la meteorologi. Totul se schimbă brusc
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...